„Nu am absolut nicio plăcere în stimulentele în care mă complacem uneori atât de nebunește. Nu în căutarea plăcerii am pus în pericol viața, reputația și rațiunea. A fost încercarea disperată de a scăpa de amintirile chinuitoare, de un sentiment de singurătate insuportabilă și de teama unui sortiment ciudat iminent.”
Edgar Allan Poe
Uneori e greu să te simți fericit? Aruncă o privire în jur. Suntem bombardați în mod constant de vești proaste și ne aflăm în situații incomode pentru că alți oameni nu sunt capabili să-i respecte pe alții. Emoțiile noastre tind să fluctueze între tristețe și gândire. Sigur, putem pune o față zâmbitoare și rezistăm, dar nu va fi suficient. O poți ascunde atât de mult încât iluzia ta să devină realitatea ta. Îl poți evita și nega până când iese dintr-o dată și te simți distrus, anihilat. Singura modalitate de a ne împăca cu demonii noștri este confruntarea lor, direct sau indirect. Direct este puțin greu, deoarece implică o călătorie scurtă, dar drastică, care ar putea fi traumatizantă. Cealaltă cale este mai bună, dar necesită mai mult timp și răbdare. Din fericire, există câteva elemente care pot ajuta la ușurarea procesului, un aspect care este în mare parte trecut cu vederea și subevaluat: pasiunile, interesele și hobby-urile. Nu contează ce este, dar doar unul dintre ele este suficient. De obicei, cele artistice sunt cele care ne susțin pentru că acestea ne permit să ne exprimăm într-un mod aprofundat și memorabil. Muzica este unul dintre cele mai bune leacuri pentru o minte tristă. În acest concurs s-a născut Hallow.
Hallows este un proiect născut din mintea lui Dom și Vanee Rolando, doi tineri americani
de origini mauriciene. Ei sunt o trupă Darkwave și Post-Punk care are sediul în Emerald City, Seattle.
Întotdeauna au fost interesați de muzică încă de la o vârstă fragedă. Întotdeauna au obișnuit să participe la spectacole din diferite genuri, ceea ce le-a ajutat să-și construiască cunoștințele care ar fi fost prezente în lucrările lor. Noul lor, reunindu-se pentru a crea ceva nou, nu a fost atât de neașteptat, de fapt muzica putea fi considerată busola și sursa lor de fericire. Cea mai mare parte din timpul lor liber este dedicat acestuia și pentru ei a fost un aspect relevant în viața lor. Au început să facă muzică nu numai pentru ei, ci și pentru ascultător, pentru a-i oferi mângâiere.
Principalele teme ale lucrărilor lor sunt tristețea și melancolia, pentru că prețuiesc vulnerabilitatea umană asupra tuturor. Acest lucru îi face doi oameni empatici, cu picioarele pe pământ. Acest lucru este remarcabil. Mai ales într-o industrie în care banii și faima sunt mijloacele care o propulsează.
Hallows este puternic influențat de Mogwai, Massive Attack, Slowdive, Lust for You și Traitrs, care sunt mai relevante în albumul pe care îl vom analiza. Dar este mai mult pentru că gusturile lor sunt destul de variate și multiple. Dom este, în prezent, un fan al lui Stones from the sky de Neurosis, Idioteque de Radiohead și Roads de Portishead. Vanee, pe de altă parte, preferă Candy Walls de TR/ST, Guggenheim Wax Museum de Have A Nice Life și Suburban War de Veil of Light. Inspirația lor nu este generată doar de muzică, ci și de o varietate de filme și seriale precum Sympathy for Lady Vengeance, The City of Lost Children, Enter the Void, Broadchurch, The Killing și Les Revenants. Acestea sunt gusturi originale în opinia mea și se pare că le plac emisiunile și filmele care își mențin mintea și imaginația activă.
All That is True, cel mai recent album Hallows, reprezintă un pas puternic față de cel anterior,
Subtil, care a explorat teme interesante precum singurătatea, dorul și tristețea. Aici Dom și Vanee au decis să facă față pierderii, căutând un scop și adunând o pierdere. Nu doar temele, ci și atmosferele sunt și designul sonor mai creativ și arată creșterea experimentată de trupă. Este, de asemenea, mai riscant și neortodox, aspecte care sunt semnul unei voințe de a înțelege mai profund genul lor.
Albumul a fost scris în timpul protestelor de la Seattle, cauzate de uciderea pe nedrept a lui George Floyd de mâna lui Derek Chauvin, Alexander Kueng, Thomas K. Lane și Tou Thao, ofițeri de poliție din Minneapolis. Ei au fost martori la brutalitatea și la comportamentul disprețuitor în timpul protestelor, care i-a lăsat răniți și traumatizați. Toată neliniștea, rebeliunea și dorința lor pentru un viitor mai bun au intrat în muzica lor, mai degrabă decât să fie îngropate în amintirile lor. A servit ca o experiență cathartică, o modalitate de a crea ceva bun din ceva rău. De obicei, un muzician își folosește muzica pentru a critica guvernul și oamenii care au creat condițiile pentru această tragedie, dar nu o fac.
În loc să-și folosească neliniștea pentru a genera neliniște, ei au vrut să ne arate călătoria emoțională a existenței într-o lume fără milă. Au vrut să ajute oamenii să iasă din momentele lor negre, așa cum au făcut-o. O ispravă admirabilă care trebuie lăudată și recunoscută.
„Această lansare înseamnă foarte mult pentru noi. Reprezintă punctul culminant a peste un an de compunere, aranjare și creare. Prin acest proces, am crescut drastic ca trupă, ca artiști și ca oameni. Deși acest album apare ca fiind mai rafinat decât Subtle, este ceva mai brut. Inspirația din spatele albumului vine din faptul că am asistat amândoi la atât de multă durere în ultimul an, dar am văzut cum este posibil să mergem mai departe, căutând un viitor mai bun."
Albumul începe cu o bubuitură. Out of Time ar putea fi considerat baza fiecărei melodii care va fi prezentată. Este o piesă pur instrumentală și te pune în stare de spirit. Se simte ca o încălzire. Este și cea mai scurtă piesă din All That is True, care pare intenționată, pentru că explică titlul. Ideea de a folosi această melodie, care se simte ca o piesă de final, ca un prolog pare un semn din cap către Tenet și ideea de palindrom. Poate mă gândesc prea mult la asta, dar pentru mine se simte așa.
All That is True începe cu un crescendo care dă startul muzicii. Este o piesă de vis, cred că s-ar potrivi bine într-un serial precum Dark. Este cântat atât de Dom, cât și de Vanee, iar vocile lor sunt folosite perfect, pentru că sunt în concordanță cu muzica. Cred că funcționează ca o modalitate de a reprezenta mânia față de oamenii care neagă adevărul. Dar nu este furie furioasă, ci mai reținută. Există o nuanță de tristețe în modul în care sunt cântate versurile. Doliu, cred, este tema principală aici.
Urmează Defeated, care începe cu un bas și apoi se construiește pe el. Sună ca un recviem și se potrivește cu numele melodiei. Tastaturile au un rol mai relevant aici. Ritmul este același cu piesele anterioare. După un timp muzica devine visătoare și liniștitoare, oferindu-vă un sentiment de confort și relaxare. Cred că ar putea fi vorba despre acceptarea pierderii și înfrângerii.
Shallow Waters este unul dintre cântecele cele mai puțin pline de speranțe de aici. Versurile descriu starea unei generații fără certitudini. Lipsa destinației și a scopului este în primul rând aici și cred că este următorul perfect pentru învinși, pentru că așa simțim când suntem neputincioși. Utilizarea repetiției ajută la evidențierea cuvântului Destinație. Titlul piesei reflectă versurile pentru că reprezintă superficialitatea societății noastre.
În Nothing, Vanee este cântăreața principală. Ea cântă despre sentimentele care urmează pe cele arătate în cântecul precedent: nimic nu contează cu adevărat când nu avem pentru ce să trăim. Este o viziune nihilistă a realității, o idee care devine din ce în ce mai relevantă în ultima perioadă. Ar putea fi considerat un mecanism de apărare pentru a evita sentimentele rele precum tristețea și bezna. Sumbru așa aș descrie această melodie. Nu ar trebui să fie înălțător, ci să fie un stimulent pentru inteligența noastră emoțională. Se pare că muzica devine mai profundă după fiecare cântec.
The Last Wander începe cu un ton înălțător, care reprezintă o variație față de ceea ce a venit înainte. Acesta este un punct de cotitură și ar putea reprezenta primul pas către o acceptare a condiției în care ne aflăm. Dar nu este vorba doar de acceptare, ci și de agenție, cea de care aveți nevoie pentru a schimba totul. Numele cântecului ar putea reprezenta ultimele noastre etape de rătăcire în gândurile noastre melancolice înainte de ceea ce ar fi renașterea noastră. Ideea este că lectura se referă la predispoziția ta naturală. Aici văd un nivel puțin mai ridicat de optimism care nu este prezent în piesele anterioare, o vedere care este influențată de faptul că sunt de obicei optimist. Ar varia foarte mult dacă ești pesimist, realist sau nihilist.
Tonurile optimiste continuă în Eșecurile noastre, un cântec despre a ne împăca cu păcatele noastre. Trupa arată clar că cel mai bun mod de a trece peste ei este schimbarea modului în care suntem obișnuiți să ne gândim la asta. Trebuie să începem să le vedem ca niște pași, mai degrabă decât doar mahalale.
Tăcerea reia temele păcatelor atinse anterior și o analizează în profunzime. Ideea pe care trupa vrea să o clarifice este că nu suntem nimic fără eșecuri și erori. Este o modalitate bună de a-ți face față trecutului și de a-ți îmbrățișa viitorul. Titlul ar putea fi despre faptul că avem tendința de a evita să vorbim despre neajunsurile și necazurile noastre.
Her Thirst pare un pas înapoi față de tonurile pline de speranță care vin înainte. La început. După un timp, se realinează cu piesele anterioare, dar păstrează un sentiment de tristețe subiacent. E ca și cum ar fi vrut să reprezinte faptul că, chiar și după prima perioadă de acceptare, nu ești cu adevărat eliberat de demonii tăi. Titlul este un pic enigmatic pentru că nu urmează tema celui anterior. S-ar putea referi la setea de libertate dar nu știu de ce este vorba doar despre ea. Poate mă gândesc prea mult la asta și a fost scris cu altă intenție. Mă întreb....
Ultima melodie, This Instance Makes Us Forget, începe liniștit și, la fel ca Out of Time, este de vis. Este interesant cum prima și ultima melodie au două titluri care reprezintă timpul, un detaliu ascuțit care ne face să înțelegem că această melodie este locul în care se întâlnesc toate. Este una dintre cele mai scurte piese și este despre faptul că după această experiență vom uita ce s-a întâmplat pentru că ne vom întoarce la rutina noastră și totul va reveni la status quo-ul. Este un final trist și realist, care nu lasă loc pentru gânduri pline de speranță. Este riscant pentru că de obicei ascultăm muzică pentru a ne simți mai bine. Cred că este epilogul perfect pentru un album remarcabil.
Hallows este o trupă interesantă și remarcabilă, caracterizată prin versuri ascuțite și un stil lunar. Îmi place cum trupa își revarsă experiențele, rele și bune, în melodiile lor, pentru că le face mai sincere. Cred că trebuie să fie recunoscuți pentru ceea ce reprezintă și scopul lor ca artiști. Dacă vă place genul darkwave/post-punk, le veți iubi. Dacă ești începător și este prima dată când folosești acest gen de muzică, probabil că te vei interesa, pentru că Vanee și Dom știu cum să te atragă de genul lor de muzică. Vei fi parte dintr-o experiență emoțională care te va schimba în bine.
RATE THIS BAND
6
5
4
3
