Recenzii de:
@flix_n_dawn
RATE THIS MOVIE
6
5
4
3
Gen: Dramă/cinema mondială
Regizor/Scenariu: Ram
Introducere:
Am văzut acest film ca printre primele mele cinci filme indiene și este unul dintre preferatele mele când vine vorba de spectacole de actorie. Peranbu a fost prezentat la cel de-al 47-lea Festival Internațional de Film Rotterdam din Țările de Jos, cel de-al 21-lea Festival Internațional de Film de la Shanghai din China, cel de-al 49-lea Festival Internațional de Film din India, Festivalul de film indian coreean din Coreea de Sud și al 11-lea Festival de film indian independent New Generations din Frankfurt, Germania.
Povestea și scenariul:
Povestea este despre un tată care a lucrat în străinătate, dar este obligat să se întoarcă, deoarece soția sa și-a abandonat fiica adolescentă care suferea de paralizie cerebrală. Fiind plecat atât de mult timp, lui Amudhavan (Mammootty) îi este greu să se conecteze cu Paapa (Sadhana). Tatăl și fiica se luptă să trăiască în timp ce se confruntă cu probleme financiare și sociale. Filmul este împărțit în capitole centrate pe viața tatălui și a fiicei.
Sir Ram este atât de curajos să parcurgă drumul mai puțin parcurs în cinema - natura sexualității. Scenariul său complicat descrie că sexualitatea este un lucru firesc și nu poate fi negat sau închis după gratii. Multe filme au abordat sexualitatea, dar foarte puține sunt despre dorința sexuală a unei femei cu dizabilități. El folosește, de asemenea, caracterul lui Meera pentru a arăta că și transsexualii au moralitatea lor. Toate personajele au defecte, dar Sir Ram nu a făcut pe nimeni un antagonist. Îl face pe protagonistul său, Amudhan, să fie un bărbat educat și nu judecă pe nimeni pentru acțiunile și viețile lor. Un alt personaj care joacă în umbră este Natura însăși. Mama care își abandonează copilul, femeile căsătorite care comit adulter, lucrătorii sexuali și tatăl care permite ca fiul său să fie bătut sunt doar niște pioni ai naturii. Natura este adevăratul antagonist aici, deoarece unul dintre titlurile capitolului este „Natura este brutală”.
Stilul narativ este o ardere lentă. Flashback-urile și prefigurarea sunt furnizate pentru a solidifica intriga. Este brut, realist, unic și captivant, care duce la un punct culminant frumos care îți va bântui amintirile pentru o lungă perioadă de timp. Scena culminant este un spectacol. Tonul întunecat, camera cam tremurândă, scorul melancolic, cadrele cu unghi larg, performanțe solide și dialogurile puține, dar de impact, vor face până și persoana cu inima de piatră să se ude în lacrimi. Scena finală este absolut plină de satisfacții și perfectă pentru a încheia filmul.
Personaje și spectacole:
Aceasta este cu siguranță printre cele mai bune spectacole pe care le-am văzut până acum în filmele indiene. Este prima mea întâlnire cu sir Mammootty, iar interpretarea lui mă surprinde complet. Cu cadre estetice de prim-plan, el își comunică emoția publicului. Scena când închide ușa după ce a văzut-o pe Paapa și și-a dat seama că este deja o femeie este zdrobitoare. Sadhana își finalizează rolul de Paapa. Este un rol foarte provocator și ea îl face eficient. Deși poate fi ceva timp când am simțit că performanța ei este puțin exagerată, dar în general este fenomenală. Personajul esențial al Meerei (Anjali Ameer) ca lucrătoare sexuală transgender merită și el lăudat. Ea face ca fiecare apariție să fie memorabilă.
Cadre, scor și direcție:
Îmi plac fotografiile în timp și aeriene din mai multe părți ale filmului. Ceața care învăluie și se ridică din lac prefigurează emoția fiecărui capitol. Prima jumătate arată frumusețea naturală a țării, faunei și florei, liniștea lacului și căldura câmpurilor verzi perfecte pentru relația înfloritoare a tatălui și fiicei. A doua jumătate arată urâțenia orașului, cu gunoi, apartament înghesuit și poluare care se potrivește bine cu viața lor de luptă. Cadrele mele preferate sunt atunci când merg cu barca prima dată când au mers la casa lacului, fața Meerei în afara ferestrei taxiului lui Amundhavan și fotografia aeriană spre final. Acestea descriu emoții diferite și sunt toate atât de emoționante. Prim-planurile sunt perfecte, oferind detalii ale expresiilor faciale care încapsulează emoțiile și dinamica caracterului. Theni Edward merită toată admirația pentru povestirile vizuale lăudabile.
Muzica și cântecele lui Yuvan Shankar Rajamusi sunt de natură meditativă. Se îmbină bine cu emoțiile descrise. Scorul subtil de fundal stabilește atmosfera emoționantă care face filmul să sfâșie inima.
Îl respect și admir foarte mult pe Sir Ram pentru că a creat o dramă de familie foarte emoționantă, care poate fi zguduitoare și tulburătoare, dar frumoasă, arătând că dragostea nu are nicio limită. Un comentariu puternic asupra problemelor sensibile prezentate cu certitudine. Filmul face publicul să se simtă emfatic cu personajele și, în același timp, îi face să privească retrospectiv și cu propria lor viață.
Concluzie:
Am văzut multe filme pe tema relației tată-copil, dar acesta este cel mai crud, realist, emoționant și magic, dar totuși mișcător, lovitor, bântuitor și deprimant. Cu toții avem propria noastră bătălie și luptă și uneori simțim că viața ne-a lovit puternic, dar după ce ne uităm la Peranbu ne vom da seama că suntem mai mult decât norocoși. Modul în care personajele defecte încearcă să-și trăiască viața cu demnitate în mijlocul unei societăți aspre și judecătore este inspirator. În plus, filmul este o deschidere a ochilor pentru toți părinții că compararea propriilor copii este nedreaptă și brutală. Și că nu putem înțelege niciodată suferința cuiva decât dacă o experimentăm noi înșine. Peranbu este o imagine frumoasă a iubirii insondabile a unui tată față de fiica ei.
By @flix_n_dawn
RATE THIS REVIEW
6
5
4
3
