Recenzii de:
@tvnerdaran
RATE THIS MOVIE
6
5
4
3
Pentru a înțelege ce face ca capodopera trecută din 1974 a lui Francis Ford Coppola, Conversația, să fie atât de grozavă, mai întâi trebuie să înțelegem momentul în care a apărut și evenimentele socio-politice care au avut loc în momentul în care a fost realizată.
The Conversation a avut premiera la Festivalul de Film de la Cannes din 1974, unde a fost distins cu Palme D’or; cel mai mare premiu al festivalului. Filmul a fost lansat în apogeul scandalului Watergate, care a dus la desființarea președinției lui Richard Nixon. Atât după Watergate, cât și după urtele brutale ale războiului din Vietnam, a existat un sentiment profund de paranoia și traumă în psihicul american. Efectele campaniei brutale de teroare a Americii în Vietnam și consecințele atacului Watergate i-au lăsat pe mulți cetățeni americani într-o profundă neîncredere în guvernul lor. Mulți nu mai puteau avea încredere în tot ce le-a spus guvernul lor, iar unii, în cazul Watergate, au simțit un sentiment profund de paranoia; că în orice moment, intimitatea lor era invadată și fiecare mișcare era urmărită. Prin evenimentele culturale care se desfășoară la momentul lansării filmului, putem înțelege acum de ce este o capodoperă atât de apreciată, dar nevăzută.
The Conversation îl urmărește pe Harry Caul (interpretat de Gene Hackman), un expert în supraveghere singuratic și paranoic, căruia îi este însărcinat să spioneze un cuplu pentru un șef de corporație. Prin înregistrările sale ale conversațiilor lor, el descoperă ceea ce el crede a fi un complot de crimă și își propune să protejeze cuplul.
Filmul este genial atât la nivel estetic, cât și tematic. Coppola folosește atât suspansul hitchcockian, cât și editarea godardiană pentru a se juca cu mintea spectatorului și a insufla un sentiment profund de paranoia și teamă în creierul spectatorului. Filmul se joacă ca un thriller lent, dar care provoacă anxietate; fiecare moment duce încet la un punct culminant teribil pe care încă nu îl vedem.
Performanța genial subestimată a lui Hackman în rolul lui Harry Caul s-ar putea foarte bine să fie cea mai bună a lui, singurătatea și paranoia lui Caul evocând poate trauma și paranoia adânc înrădăcinate resimțite de milioane de cetățeni americani după Vietnam și Watergate. Caul este o amalgamare a milioanelor de cetățeni americani care nu au profundă încredere în guvernul lor și se tem pentru confidențialitatea lor și posibilitatea de a fi urmăriți.
În sfârșit, dar poate cel mai important, filmul și mesajul său de paranoia și invazia vieții private s-au dovedit, din păcate, cu atât mai relevante în deceniile de la lansare. Odată cu supravegherea NSA pe scară largă în epoca de după 11 septembrie și expunerea supravegherii în masă de către Edward Snowden, sentimentele profund înrădăcinate de groază și paranoia din acest film sunt acum relevante și oportune acum mai mult ca niciodată. Epoca tehnologiei și a internetului poate contribui, de asemenea, la eliminarea barierelor vieții private în societatea actuală.
Deși este adesea trecută cu vederea în favoarea filmelor Nașul și Apocalypse Now, Conversația lui Coppola este un portret înfiorător al paranoiei, al singurătății și al pierderii intimității individuale, care, din păcate, a crescut în relevanță de la lansare.
By @tvnerdaran
RATE THIS REVIEW
6
5
4
3
